Vol I: Nihal de pe Pamanturile Vantului
Nihal este cu adevărat ciudată. În Lumea Pământeană, nimeni nu este ca ea: ochi mari violet, urechi ascuţite, plete albastre. A fost crescută de un făurar de arme şi trăieşte într-unul dintre oraşele-turn din Pământul Vântului, jucându-se de-a războiul cu prieteni de vârsta ei, care şi-au ales-o drept şef datorită forţei şi agilităţii ei. Dar totul se schimbă pe neaşteptate când Pământul Vântului este atacat de Tiran, despotul care a cucerit deja cinci din cele opt Pământuri care alcătuiesc Lumea Pământeana. Sunt în van rezistenţa armatei popoarelor libere şi priceperea vrăjitorilor care încearcă să apere oraşul cu forţa descântecelor. Lui Nihal nu îi mai rămâne altceva de făcut decât să devină un războinic adevărat şi să-i apere pe nevinovaţi chiar cu riscul de a cădea în mâinile Tiranului.
Vol II: Misiunea lui Senar
Continuă aventurile tinerei şi vajnicei Nihal, ultimul jumătate-elf din Lumea Pământeană, şi ale prietenului ei nedespărţit, vrăjitorul Sennar. Împreună, luptă împotriva armatelor de fammini ale Tiranului, care este hotărât să cucerească Pământurile Libere şi să-i supună pe toţi locuitorii lor prin mijlocirea magiei negre. Acum, Nihal se confruntă cu misterul Lacrimei, o piatră care pare dotată cu puteri magice enorme, în vreme ce Sennar a plecat în căutarea Lumii Scufundate, un continent ale cărui urme s-au pierdut în negura timpurilor. Pentru a-l regăsi, Sennar este silit să se îmbarce pe o corabie de piraţi şi să lupte împotriva unor monştri marini.
Vol III: Talismanul Puterii
Pe Pământurile Libere situaţia este disperată şi Tiranul pare de neoprit. Tânăra Nihal, ultimul jumătate-elf care a supravieţuit în Lumea Pământeană, călătoreşte împreună cu vrăjitorul Sennar, prietenul ei, în căutarea celor opt pietre ale unui talisman cu puteri nelimitate, cu care ar putea să pună capăt războiului. Fiecare dintre cele opt Pământuri ale Lumii Pământene ascunde într-un sanctuar tainic una dintre pietrele dedicate Spiritelor naturii: Apa, Lumina, Marea, Timpul, Focul, Pământul, Întunericul şi Aerul. Dacă Nihal va reuşi să găsească toate sanctuarele şi să strângă laolaltă pietrele talismanului, va putea chema la adunare Spiritele şi va putea anula orice formă de magie, inclusiv înfiorătoarele arme ale Tiranului.
Editura: Rao

merita citite!
RăspundețiȘtergere