Se afișează postările cu eticheta Cocktail. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cocktail. Afișați toate postările
7 aprilie 2011
Editie speciala - Roman colectiv, Roman Tabu
Liza, o zăpăcită adorabilă, cu o mie de vise şi o mie de ofuri, trăieşte în Bucureşti, într-o garsonieră minusculă din Drumul Taberei, conduce o broscuţă veche şi lucrează la o faimoasă revistă de life-style. Viaţa ei împărţită paşnic până nu de mult între job, iubit, prieteni şi rubedenii, a ajuns un coşmar. Cine ar fi crezut una ca asta cu un an în urmă? Te pomeneşti că e din cauza crizei! Pentru că, din senin, părinţii o somează să se mărite cu plicticosul Tomiţă, iubitul din liceu; Ella, scorpia de şefă, mai frumoasă ca un fotomodel şi mai rea ca Attila regele hunilor, latră ordine „ultra-urgente“ şi îi fură articolele; Miki, prietena ei cea mai bună, o hipioată dependentă de horoscoape, tarot şi bijuterii fanteziste, o lasă baltă şi pleacă la Vama Veche să se regăsească, iar Kuki, papagalul ei vorbitor, a început să înjure. Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, revista e preluată de trustul de presă al unui misterios om de afaceri. Noroc că Liza are un secret care-i înseninează zilele: a dat peste – la propriu! – cel mai frumos bărbat din Univers şi de atunci a început să viseze în culori. Chiar şi ziua.
Intre doua avioane - Cynthia Langston
Fiindcă nu-i tocmai ceea ce se cheamă o fashionista, Lindsey Miller e de-a dreptul şocată când i se oferă un job de vis: să scrie un newsletter pentru o agenţie specializată în „vânarea trendurilor“ pe cele două coaste ale Atlanticului. Într-o clipă, viaţa i se dă peste cap – zboară săptămânal între New York şi L.A. ca să descopere ce e in şi ce e out în modă, bate cele mai în vogă cluburi în căutare de trendsetters şi ia pulsul străzii în cele două mari capitale ale şicului. Şi, în vreme ce electrizantul Manhattan i-l scoate în cale pe brokerul de pe Wall Street Victor Ragsdale, însorita Californie iese la înaintare cu Danny Wynn, un surfer bronzat, cu cei mai incredibili ochi albaştri. Cum să se împartă biata Lindsey între cele două vieţi şi care dintre cei doi bărbaţi o fi oare Mister Right?
Celebutantele - Amanda Goldberg si Ruthanna Hopper

Lola Santisi, fiica unei megacelebrităţi distinse cu Oscar, ea însăşi o celebritate în genul lui Paris Hilton, are o pasiune nebună pentru lumea plină de strălucire a Hollywoodului: e actorholică (se îndrăgosteşte instant de orice actor), dar se tratează cu şedinţe la psiholog şi meditaţii yoga, n-are nici o carieră, dar încearcă din toate câte puţin, e nebunatică, dar timidă şi nesigură pe ea. Însă, la un moment dat, se hotărăşte să îşi găsească propriul drum. Şi, înarmată cu ambiţie şi pantofi Louboutin, se angajează în cea mai crâncenă bătălie care se poate da în Cetatea Filmului: încearcă să convingă o supervedetă să poarte la Oscar rochia unui tânăr designer necunoscut, dar genial, Julian Tennant, cel mai bun prieten al ei gay. Din păcate, toate speranţele Lolei atârnă de Olivia Cutter, o actriţă narcisistă, care vorbeşte despre sine numai la parsoana a treia şi are un munte de fiţe. Va reuşi Lola să-şi aducă prietenul în atenţia presei pe Covorul Roşu al Oscarurilor, să-şi găsească iubirea adevărată şi să le demonstreze tuturor că happy ending-ul există şi în realitate?
Vai, ce-am uitat! - Caprice Crane
După ce un stupid accident de circulaţie o ţintuieşte la pat, lui Jordan îi vine o idee de milioane: care-i cea mai bună metodă de a-ţi lăsa în urmă viaţa plicticoasă şi de a te reinventa? Păi, să te prefaci că nu-ţi mai aminteşti nimic! Aşadar, la adăpostul unei pretinse amnezii, care-i aruncă-n aer toate inhibiţiile, Jordan îşi reglează conturile cu familia de coşmar, îi serveşte şefei nesuferite o lecţie de neuitat, îi dă papucii iubitului mincinos şi trădător şi - ce să vezi? - se îndrăgosteşte nebuneşte de visătorul Travis, bărbatul care a accidentat-o. Numai că inexplicabilul se produce şi, într-o bună dimineaţă, amnezia o loveşte de-adevăratelea. Cât de departe e Jordan în stare să meargă de data asta ca să se regăsească?
Ne vedem pe net! - Leslie Oren
Dacă toate prietenele tale sunt cuplate, te-ai săturat de întâlniri aranjate, până şi cel din urmă tip drăguţ de la birou şi-a găsit o iubită, simţi că nu mai vrei să continui şi eşti gata să te dai bătută... E TIMPUL SĂ INTRI PE NET! Fericirea poate fi la un click distanţă. În zilele noastre, din ce în ce mai multe femei par hotărâte să-şi găsească dragostea online. În acest ghid amuzant, Leslie Oren, publicist de top la Hollywood, ne dezvăluie o groază de tricks-uri pentru a ne crea o imagine, un profil, a naviga cu succes pe www şi a ne găsi perechea, precum şi multe-multe tips-uri pentru a străluci ca un star.
Confesiunile unei iubarete - Michelle Cunnah
Sigur ca-l iubesc pe Jonathan. Sau, cel putin, asa cred. Si atunci, de ce sunt atat de tentata sa fug in lume cu primul venit, fie el un doctor superb care a aparut de nicaieri si m-a luat – literalmente – pe sus? La urma urmei, Jonathan e OK. Si daca mi-a cumparat o pereche superba de pantofi Jimmy Choo cu doua numere mai mici n-a facut-o inadins. Si nici n-avea deunde sa stie ca seful lui imi face avansuri. Dar faptul ca nu mi-a luat apararea la petrecerea de Craciun, cand sus-numitul sef nu si-a putut tine mainile acasa, m-a scos din sarite. Rau de tot. Si, uite asa, cautarea printului a reinceput. Pana intr-o zi cand, la nunta celei mai bune prietene, mi-am dat seama ca am iesit cu absolut toti barbatii de la masa. Cum s-a putut intampla asa ceva? Ma cheama Rosie si asta e povestea mea...
Probeaz-o si pe-asta - Susan Redstone
Probeaz-o si pe-asta! Ghid lunar de shopping si stil, noua ta fashion bible, te ajuta sa navighezi fara efort printre meandrele modei si ale stilului. Vei invata cum sa-ti organizezi dulapul, cum sa te imbraci in functie de anotimp, care sunt musthave-urile din garderoba oricarei fete si, nu in ultimul rand, ce sa-ti achizitionezi cand incep reducerile. Susan Redstone te invata cum sa faci cumparaturi ca o experta si cum sa arati fabulos luna de luna, indiferent de ocazie.
Iti amintesti cum a fost prima oara - Jenny Colgan
Nu poti da timpul inapoi. Sau poti?!
Pe cand prietena ei cea mai buna taie tortul miresei, Flora -- treizeci si doi de ani si o groaza de indoieli -- inchide ochii si-si spune in gand: "As vrea sa mai am iar saisprezece ani". Ca prin minune, dorinta i se implineste, iar fata are parte de socul vietii ei: se trezeste adolescenta, intr-o lume care joaca dupa alte reguli si unde experienta varstei adulte nu-i e de nici un folos: e aceeasi tipa uncool si nepopulara cum a fost si prima oara. Dar lucrurile se schimba cand se indragosteste de un tip absolut admirabil.
Ti-ai dorit vreodata sa te intorci in timp? Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se-ntample!
Pe cand prietena ei cea mai buna taie tortul miresei, Flora -- treizeci si doi de ani si o groaza de indoieli -- inchide ochii si-si spune in gand: "As vrea sa mai am iar saisprezece ani". Ca prin minune, dorinta i se implineste, iar fata are parte de socul vietii ei: se trezeste adolescenta, intr-o lume care joaca dupa alte reguli si unde experienta varstei adulte nu-i e de nici un folos: e aceeasi tipa uncool si nepopulara cum a fost si prima oara. Dar lucrurile se schimba cand se indragosteste de un tip absolut admirabil.
Ti-ai dorit vreodata sa te intorci in timp? Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se-ntample!
Pe urmele lui Alice - Clare Naylor
Dupa ce si-a pierdut jobul, iubitul si apartamentul din Londra -- toate intr-o saptamana --, Alice isi ia lumea-n cap si sare-n primul avion spre insoritul Los Angeles, ademenita de o slujba glam ca PR al starurilor, o garderoba de designer si un bronz ca din reviste. Insa Orasul Ingerilor e plin de ispite si, pe langa rochiile Donna Karan si pantofii branduiti, Alice se pricopseste cu cel mai sic accesoriu: un tip necunoscut care-i lasa scrisori pe prag.
Fotomodelele cu siluete de vis si actritele care bat cluburile in cautare de barbati superbi sunt innebunite de gelozie: sa fie un obsedat periculos sau romantismul n-a murit, iar Alice are un admirator secret?
Fotomodelele cu siluete de vis si actritele care bat cluburile in cautare de barbati superbi sunt innebunite de gelozie: sa fie un obsedat periculos sau romantismul n-a murit, iar Alice are un admirator secret?
Regina gafelor la New York - Meg Gabot
Lizzie Nichols se intoarce. Si e de neoprit! Bate strazile din New York in cautarea unui job creativ -- vrea sa fie designer de rochii de mireasa -- si a unui apartament in care sa se mute cu prietena ei, Shari. Numai ca Big Apple ii rezerva surprize: in loc sa faca ce-i place, Lizzie ajunge sa fie secretara la o firma de avocatura, unde intra intr-un milion de incurcaturi, iar iubitul ei, superbul Luke, ii pune marea intrebare: "Vrei sa... te muti cu mine?" Ei, sigur, de aici si pana la o cerere in casatorie nu mai e decat un pas, crede ea. Sau nu e chiar atat de simplu? Va reusi Lizzie sa fie subtila si sa-si vada visele implinite, sau o va lua gura pe dinainte si va strica tot?
Ghid de orientare in lumea barbatilor - Alison Grambs
Bine ati venit in Lumea Barbatilor!
Desi e una dintre cele mai des frecventate destinatii, acest teritoriu e plin de pericole chiar si pentru cele mai descurcarete turiste. Si, intrucat stim bine ca barbatii sunt de pe Marte, iar femeile de pe Venus, Ghid de orientare in Lumea Barbatilor e manualul perfect pentru toate fetele dornice sa porneasca in aventura vietii lor. Cititoarele vor afla informatii de nepretuit despre istoria milenara a barbatului, tacticile de supravietuire la intalniri sau ritualurile de imperechere si vor reusi sa interpreteze fara greseala gesturile si limbajul plin de capcane ale reprezentantilor sexului tare. Bonus -- amatoarele de senzatii tari vor invata cum sa-si prelungeasca sejurul si, eventual, cum sa aplice pentru cetatenie. Sedere placuta!
Desi e una dintre cele mai des frecventate destinatii, acest teritoriu e plin de pericole chiar si pentru cele mai descurcarete turiste. Si, intrucat stim bine ca barbatii sunt de pe Marte, iar femeile de pe Venus, Ghid de orientare in Lumea Barbatilor e manualul perfect pentru toate fetele dornice sa porneasca in aventura vietii lor. Cititoarele vor afla informatii de nepretuit despre istoria milenara a barbatului, tacticile de supravietuire la intalniri sau ritualurile de imperechere si vor reusi sa interpreteze fara greseala gesturile si limbajul plin de capcane ale reprezentantilor sexului tare. Bonus -- amatoarele de senzatii tari vor invata cum sa-si prelungeasca sejurul si, eventual, cum sa aplice pentru cetatenie. Sedere placuta!
Doamna Jivago din Queens Park - Olivia Lichtenstein
Reteta lui Chloe Jivago pentru o aventura fierbinte:
o femeie frumoasa, inteligenta si neglijata de sot,
un strain romantic si misterios, cu un accent ravasitor,
doua parti nevoie de adrenalina,
o mana de frustrari de fiecare,
trei picaturi din aroma ametitoare a dorintei.
Se amesteca pana devine delicios...
(Aveti grija, uneori compozitia explodeaza.)
o femeie frumoasa, inteligenta si neglijata de sot,
un strain romantic si misterios, cu un accent ravasitor,
doua parti nevoie de adrenalina,
o mana de frustrari de fiecare,
trei picaturi din aroma ametitoare a dorintei.
Se amesteca pana devine delicios...
(Aveti grija, uneori compozitia explodeaza.)
Cand ispita ii da tarcoale in persoana superbului Ivan, Chloe Jivago ajunge sa se intrebe daca n-ar trebui sa riste o aventura ruseasca fierbinte, inainte ca silueta ei perfecta sa piarda batalia cu gravitatia. Dar, daca se arunca in vartejul pasiunii, va reusi sa scape basma curata? Adica, uite ce-a patit Anna Karenina...
La masura 12 nu esti grasa - Meg Gabot
Heather Wells e cea mai tare! Sau, ma rog, era inainte sa renunte la viata de pop-idol, sa se ingrase vreo cateva kilograme, sa se certe cu iubitul, sa piarda contractul cu casa de discuri si, mai rau, toate economiile. Acum, ca vremurile de glorie s-au dus, Heather e cat se poate de multumita cu noul job la un colegiu de top din New York. Asta pana-ntr-o zi, cand o crima misterioasa tulbura linistea academica, iar politistii si conducerea universitatii sunt gata sa clasifice totul drept accident. Asa ca Heather se hotaraste sa rezolve misterul ajutata de Cooper, un detectiv sexy ca un rock-star. Numai ca aventura se dovedeste periculoasa pentru ca nimic nu zgandare mai tare orgoliul unui criminal decat o fosta starleta bagareata.
Ghid de agatat pentru fete moderne - Sarah Ivens
Autoarea Ghidului de maritis pentru fete moderne revine cu o noua carte de senzatie. Ghid de agatat pentru fete moderne e lectura obligatorie pentru orice tanara care vrea sa intre in jocul intalnirilor si sa-l si castige detasat. Cartea le vine fetelor in ajutor cu tips-uri&tricks-uri haioase despre cum sa-l seduci si mai ales sa-l pastrezi pe barbatul visurilor tale. Intrebarile obisnuite, chiar si cele care de obicei ne fac sa rosim, isi gasesc raspunsul in acest ghid esential gratie caruia fetele moderne isi pot gasi cu usurinta Alesul. Din sumar: Dragostea-i un camp de batalie, Cum sa fii irezistibila, Prima intalnire -- cum sa pari calma, cand de fapt fierbi.
Fetele din West End - Jenny Colgan
Or fie ele surori gemene, dar Lizzie si Penny Berry sunt cum nu se poate mai diferite -- Penny e blonda, slaba si scandalos de superba, Lizzie e tacuta, bruneta si departe de a fi regina frumusetii. Insa amandoua stiu una si buna: trebuie sa faca ceva cu viata lor, iar in ceea ce le priveste, nu e loc mai potrivit sa se afirme decat Londra, pentru ca -- nu-i asa? --, strazile de aici sunt pavate cu aur. Sau cel putin asa se spune. Asa ca nici una, nici doua, fetele se muta in capitala, taman pe King's Road, si pornesc la vanatoare de slujbe bine platite, haine glam si barbati ca-filme. Numai ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, iar fetele descopera ca drumul spre faima si avere e plin de hartoape, iar baietii din West End n-au nici in clin, nici in maneca cu Hugh Grant.
Cum s-agati un star de cinema - Kristin Harmel
Cum agati un star de cinema? Raspunsul o sa-l afle Claire Reilly editor de top la faimoasa revista Mod, care are misiunea sa-i ia un interviu lui Cole Brannon, cel mai adorat (si adorabil) star al momentului. Asadar, imbracata cu salvatoarea rochita neagra si cu reportofonul pregatit, Claire iese la masa cu frumosul actor. Insa, cu toate ca Tom, iubitul ei, si-a propus sa bata recordul mondial la celibat, ea n-are nici cea mai mica intentie sa flirteze cu primul barbat care-i iese-n cale, fie el si star la Hollywood. Dar a doua zi dupa interviu -- stupoare! --, fata se trezeste goala-pusca in patul celebrului actor, iar tabloidele (si colegele invidioase) atata asteapta! Pe unde o sa scoata Claire camasa, acum, cand toate reflectoarele sunt indreptate asupra ei?
Sex, romance si bestselleruri - Nnina Killham
E miezul noptii. Cu parul ravasit si camasa sfasiata, un tanar se sprijina de biroul comisarului de politie din Venice Beach. "Ocupatia?", este intrebat. "Scriu romane de dragoste." Jack Carter, nom de plume Celeste D'Arcy, e autorul celor mai fierbinti romance-uri, iar femeile il gasesc irezistibil si incearca sa-l seduca, uneori cu urmari inimaginabile. Insa tanarul e decis sa-si astepte aleasa. Intra furtunos in scena superba Molly, o femeie de afaceri concediata din pricina aventurilor de la birou, care se hotaraste sa-si incerce condeiul ca scriitoare si sa-i fure cititorii lui Jack. Iar cand se intampla asta, situatia scapa definitiv de sub control. Cat de apriga e oare competitia intre sexe si cine castiga la jocul dragostei?
Am scapat de griji - Anna Maxted
Sunt Helen, am douazeci si sase de ani, o slujba nesuferita la o revista pentru femei, conduc o Toyota veche si sunt atrasa de cei mai nepotriviti barbati. Viata mea e un haos de nedescris si, ca un facut, intru intr-o groaza de incurcaturi. Colac peste pupaza, Luke, colegul de apartament, imi face numai neplaceri, prietena mea cea mai buna, Tina, e prea indragostita de iubitul ei ca sa ma mai bage in seama, iar Marcus, proprietarul locuintei in care stau, e mult prea indragostit de el insusi ca sa-i mai pese de altceva. Unde mai pui ca Tom, veterinarul ala superb, se incapataneaza sa nu-mi dea atentie. Hmm, o fi din cauza incidentului cu tequila? Ce ma fac? Ajutoooor!
Dublura - David Nicholls
Pentru sex-simbolul Josh Harper, show-business inseamna bani, faima, o sotie superba si numai roluri principale pe scena unui faimos teatru londonez. Pentru Stephen C. McQueen, pe de alta parte, inseamna o cariera de doi bani, un impresar incompetent si roluri de figuratie jenante. Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura, Stephen ajunge sa fie dublura lui Josh, a carui viata o invidiaza si de a carui sotie se indragosteste lulea. Va avea Stephen curajul sa paseasca in lumina reflectoarelor si sa demonstreze ca fiecare actor de rol secundar are stofa de leading man?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


















